În ceas pribeag,
Dinspre declin mă simt amenințat;
De un miraj, de fantasma-n haine albe,
Închis, întemnițat.
O văd trecând.
Se apropie, e tot mai departe,
Pășește-ncet în minte și în gând
Dând conștiința la o parte,
Rupand rând pe rând .
Dar eu, lovit de chin și de ignoranță,
Mă împrietenesc cu ielele,
Din cap coboară-n corp o fărâmă de speranță;
Focul și surcelele.
Prins într-un năvod,
Mă reneg pe deplin,
Mă simt foarte comod,
În haina mea de libertin.
La apus de soare, în acel moment,
Ziua mea de mâine, lasă testament,
Printre buze o voce, răsare murmurat:
œ "Declinul m-a cutremurat” .
