Parfum inert de desparțire

 Îți simt tristețea.
  - și de n-o simt, sunt semne ce ți-o prevestesc.
 În felul meu de a fi apatic,
  - eu,cel ce cu ochi mândri te privesc.
 De aici, din depărtare,
  - unde ecoul nu mai contenește.
Tot ce spun, parcă aiuresc.
 
 Mi-aș dori să îți transform lumina,
  -s-o prefac în întuneric,
 Să ne ascundem după umbre
  - ce dansează la lăsarea serii.
 Mândre, svelte, arțăgoase,
  - să călcăm pe-a vieții strâmbe.
Să culegem doar ponoase

Cugetări pierdute-n ceață

 "De ce", mă mai întrebam cândva, demult, pe la începuturi
 - în era în care tu nu erai răsărită din coasta mea -,
 Pe la începuturi, când mă târam desculț precum un vierme
 aflat în căutare de verde crud
 - așa îmi place mie  să le spun întrebărilor ce nu-și găsesc
 răspuns prin puterea sinapselor subsemnatului -
 Verde crud, of, deja simt un gust acrișor amar cum se
 prelinge pe făgașul conștiintei.
 - și să fiu înțeles, frica nu este un determinant al conștiintei -
 Acea conștiință pură, izvorâtă din dorința de a fi iertat,
 după un întreg proces de căință -
 - ceva caracteristic persoanelor a căror zbucium de
 " a fi iertat ", domină rușinea de " a avea ".

 Să îmi fie cu iertăciune, am deviat spre autoblam
 înainte de a-mi prezenta scopul.
 - sub incidența lunii, așa orb cum sunt, am reușit să urmez
 pașii predestinați -
 Scopul, spre deosebire de misiune, are caracter automotivant.
 - asemeni unei dimineți în care te trezești cu gândul
 că dacă soarele îți rânjește sus , pe cer, a venit momentul
 să schimbi soarta lumi -
 Automotivant câtă vreme nu împărtășești destinul unui ciung.
 - și nu fac referire la ologi, mă refer la cei fără voință,
 fără dorință de evoluție -
 Unui ciung care, conștient de faptul că singur este incapabil.
 spune " ajută-mă tu ", dublându-și astfel suferința.
 - "ciung", " suferință ", probabil contextul pare străin,
 dar gândește-te de două ori înainte de a-ți alunga conștiința - 

La o vorbă cu absența

 Am stat,
  - evident că nu puteam să dorm -
 am stat și m-am gândit la capacitatea ta,
  -una din multe altele de altfel -
 la capacitatea ta de a-mi demonta teoriile,
  - știi bine că atunci când nu am somn,
         iau la pas  Câmpiile Elizee -
 teoriile și principiile ce stau la originea
       maimuței sociale din mine.
 - fără de care știu că nu m-ai fi primit în viața ta, oricum -

 Spre mirarea mea am constatat
 - așa e, deseori mă mir cât de des
 trebuie să-ți escaladez arborele cunoașterii
 pentru a mă face înțeles -
 am constatat că deși ne întâlnim la tot pasul,
 - uneori ne mai călcăm și pe picioare -
 la tot pasul ne respingem când vine vorba
 să cădem de acord.
 - pentru că tu tânjești să primești aprobarea mea,
 iar eu mă indentific prin teoriile la care
 tu nu ai nimic de obiectat-
 Să cădem de acord e un fenomen asemănător eclipsei.
 - tu te așezi în fața mea, iar în jur se așterne întunericul
 și totul dispare - 

Adam instrainat

 Se învârt în cerc zile fără vreun scop.
 Sunt tânăr când privesc spre miazăzi,
 Dar la umbra apusului sunt mort.
 Măcar de-aș mai trăi încă o zi.

 Mă rog, și luna se roagă în lipsa tainei.
 Amândoi eclipsați de un corp independent,
 Acerb înflăcărați împroșcând veninuri,
 Vlaga se scurge părăsind corp dement.

 Acum înțeleg a prețui un scurt moment,
 Și ziua ce până ieri o înșelam mișel,
 Din rege să devin un simplu pretendent,
 Iar leul să mă trădeze până și el. 

Dihotomia umbrei

 După un colț, acolo am să mă ascund,
 Dar să știi că te voi privi din umbră,
 Rezemat de un trunchi de copac scund,
 Nu mă găsești, aceași soartă sumbră.
 
 Și te voi aștepta cale de mii de lacrimi,
 Cu felul meu de-a fi de spiriduș ghiduș,
 Ce-ți îndulcește clipa, și strugurii de-s acri,
 Prin simpla lui prezență, și limbă ca arcuș.
 
 Iar la sfârșit de așteptare, de nu vei fi venit,
 Voi porni în marș spre Rubicon.
 Cu pași mânați de demnitate, într-un mod nedefinit,
 Pe șa de vise pisate, sus pe stalion.