Un nou născut nu simte mare lucru,
Doar ale lui nevoi de mic copil;
Și arde-n el un foc teribil,
Martor îți stă omul fără scrupul.
Dimensiunea lui pare chinuitoare,
Crunt e universul paralel;
Căci el vorbește dinainte de a sta în picioare,
Dar tu nu-l înțelegi, ești prea tembel.
Și-ți spune cum ar vrea să crească,
Sub al cuvintelor umbrar,
El are un țel, nu trebuie să-l găsească,
În lumea lui nu încape loc de dar.
Prea trainic îi este avântul,
Și mai mare estuarul,
Pregătit să sară-n mare,
Curaj nu-i, el pur și simplu are.
Dar ca orice maică înlăcrimată,
Și pe el durerea mi-l strânge;
Ca pruncul ei nu va mai fi vreodată,
În mâini destinul i se frânge.
Cu sânge rece, maica sfâșiată,
Regretă c-a născut;
Chipul lui va fi pe frunza toată,
Iar gândul ei, la ziua în care copilul a tăcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu