O noapte în miezu`i
Clădește iertare,
De ghimpi și lacrimi,
Făptura cerșește îndurare;
O văd pornind cu tristețea la pas
Pe cer, sub soare, lipsită de lună,
`mi rămâi fără glas.
Iar eu nefericit ateu,
Las clipa să judece,
Înfrânarea , desfrâul, trecutul.
Decizia, nimicul -€“ al meu;
Mă apropii de tine prin tine,
Suntem doi cum suntem unu,
Nimic nu ne leagă,
Doar ceea ce vine.
Și știu că nu poți să spui,
Ce simți și vrei, doar că nu ai cui;
Alungi nepăsarea, o iei pe făraș,
Rămâi fără stare,
Iar eu fără glas.
Și-ți cânt;
Dar nu într-un mod convențional,
Iubirea e tandră, în rest totul e banal,
Pe frunze, pe flori,
O dorință în fiește rând,
Eu îți mărturisesc, dar tu crezi că mă plâng.
Și descriu apusul, de pe chipu-ți, cu haz,
Doar un orb ar putea citi trăsăturile-i de coacăz;
În brațe adun piatră balaș,
Cam cât talia ta în diametru, călduros sălaș;
Mă delas de toate, banalu-i balast,
Batista-ți îmi șterge orice urmă de glas.
