Voiajor

 Să mă lași să plec.
 Tu vezi, eu mă delas de lume,
 Pe pietre-ntins visând la marea-n spume.
 Se enervează; după furtună toate-i trec.
 
 Se înalță pasărea în alb,
 E un porumbel sau poate un cocorstarc,
 Sunt nesigur, dar știu că iti trimit un gând,
 Sunt gânduri negre, dar mascate-n alb.
 
 Mii de pene dau năvală,
 Când dormi , tu să le ai sub cap;
 Trezește-te și vină până afară,
 Sunt singur, dar două morminte sap.
 
 În sfârșit sunt martor la a ta frică,
 Acum te sperii de necunoscut,
 Gândind la ipostază noastră idilică,
 Ești oarbă, tu încă nu m-ai cunoscut.
 
 Ne este eternitatea aproape,
 Și poa' să pună rămășag,
 Atâți, când mă atingi pe spate,
 Căldura trunchiului de fag.

Simplu.Nimic

 Nimic.
 Am realizat,
 Totul în mine se rezumă la nimic.
 Sunt sec,
 Aș putea să mă disec pe viu,
 Nu vei găsi ceva care să bată.
 Sunt gol,
 Căci simt un gol imens,
 O crustă conectată la vene - o paiață.
 Obișnuiam să spun că sunt integru,
 De ceva vreme sunt doar negru.
 Luând acestea ca fiind o prefață,
 Mâine vei spune:
  -Uite-l, băiatul fără viață.
 Și fără de tine sunt nimic,
 Fără de sprijin sunt om mic,
 O gâză, fără aripi pic,
 Un nimeni ce se scaldă în nimic.
 Ah, e atât de greu să fiu eu,
 Eu și cu nimicul meu.

Teatru ludic

Precum un joc de amorezi,

 Așa a început totul;

 Cu replici dulci , ce topesc orice inimă de piatră.

 Ființe milenare,

 Căci el nu era orice băiat, iar ea nu era orice fată -

 Flori ce din zăpadă încercau trupul să-și scoată.

 Și precum o floare ce nu-și alege culoarea,

 Ci i se sortește,

 Cei doi își cunoșteau povara,

 El a ei,

 Ea a lui,

 În ochi li se citește.

 Cu un trecut de înger,

 Din ceruri izgonit,

 Băiatul s-a întrupat, a cunoscut-o și apoi a murit;

 Și-a renăscut din nou ca înger,

 De data asta, pe pământ,

 Alături de-al său demon,

 Și-o venera , ziceai că-i sfânt.

 Până într-o zi, când i-a fost sortit,

 A luat-o de mână,

 Iar ea a împietrit:

 "Închide ochii și vină,

 Să mergem în tăcere,

 Să înaintam în eter,

 Îți licăre a ta lumină,

 Și a mea,

 De iubire - sper".

Angelic.Despre infatisare

Ești proprietatea mea intelectuală,

 Te caut și te găsesc în rânduri,

 În linii, curbe, puncte de suspensie,

 Ești proprietatea mea și ești goală.

 

 Fără secrete te`ai delasat,

 Și te-ai sustras din rânduri,

 Ești unică;

 Tu de mult nu mai ești normală.

 

 Detest să mă supun acestui conformism,

 De ce trebuie să te cedez când te cere luna?

 Cum de mă pierd în ochii tăi de smoală?

 Ești departe de basmele ce le citeam la școală.

 

 Și da, mi-am făcut icoană din chipul tău,

 Cum îți spuneam de fiecare dată,

 Închin rugi, să te ferească de ce-i rău,

 Să nu fii a ta, nu-ți doresc a mea soartă.

 

 Cu un sărut pe creștet te dezbrăcam de simțuri,

 Te desfășurai înaintea-mi ca un colaj,

 Aflată-n fața mea empatică și goală,

 Tu și-al sânilor-ți perfect mulaj.

Oda cauzei

 Tu, negustoare de fericire,
 Voi înceta să-ți scriu elogii în neștire,
 Iar, din nou, în mod repetat,
 Sunt prea mic, e ceea ce am constatat.
 
 Și tu te plângi, și plânge cerul,
 Că e prea rece, și te-a umplut de țurțuri gerul,
 Fiecare cuvânt privit ca un pumnal
 Pregătit să despice, la al limbii semnal.
 
 E prea târziu să îmi aduci un argument valid,
 În gaură și-n gură de șarpe;
 Totu-i venin, singuratic avid,
 Chiar și mierea te îndulcește până la perfid.
 
 Iar rostul meu e să plutesc în derivă;
 Naufragiat, asta vă spune tot.
 Cândva zburam, acum sunt plin de salivă,
 Ca scut al inimii mele de cașalot.
 
 De mic ce sunt, prea repede am adormit;
 Nu m-am trezit, și acum trăiesc un mit.
 Eu cred, și totuși sunt uimit,
 În mileniul al III-lea sclavia nu s-a abolit.
 
 N-am realizat atunci, fiind cu mintea în altă parte,
 Ceva ce acum mi se pare nociv;
 Ce era frumos, era citit din carte,
 Iar eu în luptă cu caracterul tău recesiv.

Lumea iluziilor

 Ce sunt iluziile?
 De m-am pricopsit cu ele;
 Hrană sățioasă, izvor de vitamine,
 Fiindcă a ta plecare, pare a fi de bine;
 Și orice altă sirenă,
 Nu pare a fi de mine.
 Și încă stau cu gândul la a ta trenă,
 Și încă ne ținem de mână și visăm la Senna,
 Și încă ne iubim ca într-o poveste elenă,
 Și totuși, Senna?

 Nu pot a-ți impune granițe și hotare,
 Râsul tău de înger,
 Dulcea-ți sărutare,
 Se lipesc de mine.
 Așadar și prin urmare,
 Sentimente rare.
 Și să dau crezare,
 Că asta-i realitatea,
 Sunt om după stare,
 Greșesc și ziua, dar și noaptea.

Extrovertit

 Înlemnit. Pe podea;
 Furnici de lemn peste tot pe picior,
 Mișcări de dute-vino. Riposte aievea,
 Haos. Tulburări de humus în altar;
 Vorbe din popor,
 Nerăbdări pe jar,
 Așteptări în ploaie,
 Duo de lacrimi și apă cu praf,
 Suport pentru viață,
 Foloase necuvenite
 Extrase din intimitatea unui mediu biotic în relație cu un bloc de piatră,
 Un câine latră;
 Sătul de principii și suflete ponegrite
 Trăiri însuflețite
 De limbi acrite,
 Din nou jos,
 Urme de tocuri pe piept,
 Urme de trocuri în piept,
 Refuz evident,
 Plec.

Dragoste pe ritm de bis

Și iată-mă îndrăgostit  din nou.

 De-al tău râs, de-al tău picior;

 De mersul tău ce nedumerit îmi dă ocol,

 Deci, iată-mă îndrăgostit din nou.

 Dar știu și eu, și știi și tu,

 Unui capriciu nu poți să-i spui nu;

 Boem fior, de viță împărătească,

 Ce-i doar un moft,

 Doar regii și nebunii își permit să îl trăiască.

 Și iată-mă indragostit din nou.

 Sub cerul liber, se aude un ecou;

 E vocea ta, ce îmi transmite în argou:

  -Iubitule!

 Deci, iată-mă îndrăgostit din nou.

 Privesc în orizont

 Și în zare văd doar pete.

 Crude, arămii, zdrențuite,

 Un mozaic incompatibil de scâncete felurite.

 Dar eu sunt așa cum sunt,

 În haina mea de antierou,

 E frig în cer și pe pământ,

 Deși, iată-mă îndrăgostit din nou.

Baiatul a zambit cand a citit scrisoarea

 Așa a fost el, nenorocit;
 De când îl știu cât bobu-n spic.
 Firav ca fulgul, atât de mic,
 Fără de liniște, emoțional neodihnit.

 De atenție fiind lipsit,
 Nu înțelegea cruzimea karmei;
 El când sclipea era înăbușit,
 Atât știa, doar cum este să fii mic.

 Să-i menționez posibila-i bunăstare,
 Desigur, este de prisos.
 Fără de aripi, un înger nu se inalta tare,
 Unui ciung, pensula, nu-i este cu folos.

 Un semn dorea; simțea că nu mai vine,
 El tot visa cuvinte înșiruite;
 Se consuma în oglindă, întrebând de ce nu vine,
 Pe rând visele își luau locul în morminte.

 De neatins îi părea idealul,
 Gri e a reușite-i proiecție,
 Simțea banalul cum prindea viață în cadru
 Era mic, avea nevoie de protecție.

 Nu a renunțat nici pana€™ la ultima încercare.
 Unui urât îi spunea mândru - domn;
 Băiatul a zâmbit când citit scrisoarea;
 A fost moartea lui ca om.

Strania uitare

 Negura uitării a lovit în tine ca o boală
 Ce seceră zi după zi dorințe,
 Și aruncă vorbe de ocară
 Cu speranța că dacă nu mă vezi
 Și nu văd cum îți miști buzele,
 Nu o să mă doară.
 Mireasa mea , aruncă-ți buchetul sorții,
 O zână - așteaptă să-l prindă -
 Într-o strânsă interdependență
 Cu nefericirea mea.
 Te simt că ai ceva pe suflet,
 Și simt cum vrei să izbucnești
 Și în lacrimi, și în urlet,
 Pe căi străine tu vrei ca să pășești,
 Nu fă din plecarea ta al meu nemesis
 Și lasă-mă să-mi fac altar din trupul tău,
 Să închin șoapte, cântece alese,
 Să ascundem cheia, să nu între cel rău.
 Și nu mai am un dor, mai am o sută și încă unul,
 Le las să mă consume;
 Toate dor, dar unul mă arde,
 Odată cu plecarea ta în mâini țin scrumul,
 Parfum de flori și de uitare
 În plămâni - fumul.

Privirea in cer

 Voi merge iarăși pe cărare,
 Cu fruntea sus, cu pasul apăsat,
 Privind la cer;tu să mă surprinzi ieșind în cale,
 Să-mi spui: " Ești călătorul la care am sperat".
 
 La auzul acestor mici cuvinte,
 Îți voi răspunde punându-ți în palmă luna,
 Iar ea sfioasă se va stinge,
 Lumina ei, mă mângâie când îți trec prin păr mâna.
 
 Văzând cum de mine te-apropii,
 Îmi întărești simțul motric;
 Și prind viteză evitându-ți stropii
 Lacrimilor acide; Mă arde trecutul tău haotic.
 
 Dar, de dor și nerăbdare,
 Înclin să las rațiunea deoparte;
 Ce aduce vântul, vântul împarte,
 Frunze și praf, fără de stare.
 
 Văd frunze roșii.
  - Rămășițele soarelui -
 Ce se consumă în slujba mea,
 El slujește nebunii, pasiunea și sfioșii,
 Și luminează calea spre femeia mea.