Columbofil innăscut

 De ce dau porumbeii din cap? - m-am întrebat mereu,
 Exces de empatie sau negare?

 Nu știu de ei, dar știu că eu
 Când simt că-l am, e sărbătoare.

 Sunt chiar gelos. Deși n-admit, este vizibil,
 Pe zborul lor liber, făuritor
 De semne compunând un alfabet lizibil,
 Pentru aerieni, răspunsul e cerul - interlocutor.

 Acum sunt mai puțin gelos, mai mult frustrat,
 Constat că libertatea-mi e de fapt impusă.
 De-un diavol surd, străin de ascultat,
 Și a lui afecțiune, de alți diavoli indusă.

 Aș vrea, ca iarna să nu simt frigul,
 De ce mă ții mereu în anotimpul rece?
 Al tău sărut pe post de stimul,
 Porumbel forțat să plece.



Sursa fotografiei: http://www.webwombat.com.au/entertainment/humour/Grumpy_Old_Coot/114pidgeon.htm

Rugă sau Nemesis?

 Oh, Giuliano, unde ești tu când ochii mei tânjesc
 după proiecția orgiilor ce se scurg din tine,
 Unde mă cauți tu, atât de bolnav, de parcă
 visul a părăsit cea mai detestabilă scursură?

 Cât mai poți tu să preamaresti femeia,
 fără ca aceasta să își pună trupul la picioarele tale?
 Cât să mai înduri veninul? Cât schisma sau schingiuala?
 Leapădă-ți limba și îmbrățișează denigrarea câtorva sorbituri de amor.

 Tu, Giuliano, care te-ai trădat pe tine însuți în tentativa ta
 de a scrie și rescrie rugile către Atotștiutor,
 Tu, care ai abandonat frâiele ce te duceau la destinație,
 Leapădă-te din nou și cutează !

 Brav războinic ce cu sabia ta ai despicat nimicul
 și ai tăiat lanțurile constrângerii, mai dă-te o dată peste cap,
 Mai îngenunchează pe covorul lacrimilor mele de apă, de vin și de sânge,
 Mai acceptă o dată povara mâinilor mele constrângându-ți stupoarea.

 Da Giuliano, ție îți poruncesc - Ridică-te !
 Cutezanța ta va fi testamentul ce va rămâne însemnat
 pe pieile sălbatice a mii și mii de nedreptățiți ai sorții.
 Ridică-ți capul pentru ca ochii să înfrunte Nemesisul .


Sursa fotografiei : http://www.illustrationsource.com/stock/image/505109/silhouette-illustration-of-person-kneeling/

Dinastia inimilor de piatră

 Hohote. Îmbulziri de hohote sfidătoare,
 Ce dau socoteală unei rațiuni pierdute;
 Se pierd în grabă simțiri trecătoare,
 În amintirea unei lupte.

 Se calcă fremătând pe inimi,
 Și pe ale lor mândrii liliputane;
 Acolo jos ascendent spre înălțimi.
 False buze sărutând icoane,

 Acele voci se pierd de tot.
 Se pierd visând la bogăție,
 Fără avere fără de lot,
 Fără trăiri, singuri în sărăcie.

 Priviind în jur, totul a fost frumos.
 Acum, preamărim un obelisc,
 Cu chip de înger fals din fașă scos,
 Acum, în jur, totul e trist.



Sursa fotografiei: http://en.wikipedia.org/wiki/Lust

Ascunsă-mi ești

 Din trei scrisori, două îmi vorbesc timide,
 Despre același dor neroditor;
 Deplâng povara așteptărilor aride,
 Se fâstâcesc, regretă și mor.

 Doar una cu drag ce îmi mai vorbește,
 Despre lumea ta de după draperii;
 Dator îți sunt acum, nu peste
 Ere de-o clipă, mii și mii.

 Și știu că mă privești de acolo,
 Surâsul tău îl simt vibrând;
 Eu zeul tău, Preamăritul Apollo,
 Un singur glas, să te aud cântând.



Sursa fotografiei :  http://en.wikipedia.org/wiki/Girl_Reading_a_Letter_at_an_Open_Window

Iarăși ( pe același făgaș )

 Unde ne pierdem trecutul obscen,
 Ni se întrezărește o șansă de viață,
 Trăi-o-vom suprimând chinul matern,
 Al apusului dis-de-dimineață.

 Nu poți să-ți mai cânt plăcute elogii,
 Timpu-i trecut de demult,
 Odată cu timpul se trec și ologii,
 Învinși fiind de idealul abrupt.

 Războaie în noi de-o parte și alta
 Prin frică ne izbăvim,
 Imaginea noastră cioplită cu dalta
 Faptelor, atenție, murim ! 

Aspiratii la implinire

 Trateaz-o ca pe o floare,
 - apogeul unei creații.
 Trateaz-o ca pe soare,
 - venereaz-o fără rații.

 Trateaz-o ca pe o lumină,
 - ce-ți ghidează în noapte pașii.
 Trateaz-o ca pe o putere,
 - ce își biruiește lașii.

 Trateaz-o ca pe o biserică,
 - pășește în sufletul ei cu umilință.
 Trateaz-o ca pe un templu,
 - și aici spun să ai credință.

 Trateaz-o ca pe un înger
 - ce îți staruieste în dreapta.
 Trateaz-o ca pe o ploaie
 - ce îți potolește setea.

 Trateaz-o ca pe aer,
 - pentru tine-i însăși viața.
 Trateaz-o ca pe un zâmbet,
 - ce-ți sfințește dimineața.

 Trateaz-o ca pe o regină,
 - dovedindu-i loialitate.
 Trateaz-o ca pe un scut,
 - ce te apără de moarte.

 Trateaz-o ca pe o mamă,
 - ce îți este și iubită.
 De nu știi bagă cu seamă,
 - fă-o în grabă fericită.


Sursa fotografiei:  http://fotografiaopartedinviata.blogspot.ro/2014/01/blog-post_8021.html
  

Blestemul lui "a fost odată"

 `Mi aduc aminte cum ne împreunam

 Și ne asemănam între atâtea discrepanțe,
 Cum haosul era mai dulce când șopteam
 Și pașii pe cărare - două ștanțe.

 De am început, continui să-mi amintesc,
 Noi doi, învățăcei, în ale iubirii,
 Dar au trecut ani, și așa cum e firesc
 Desfrânată e pecetea despărțirii.

 Un gând mai am, cea de pe urmă stârpitură,
 Mă învinuiesc c-am realizat doar amintiri.
 Deplâng sărutul întâi, din șură,
 În patru zări, ne întâlneam doar din priviri.



sursa fotografiei >>> http://blogdefotografie.ro/fotografii-cu-ghiocei-pentru-o-primavara-creativa/

Parfum inert de desparțire

 Îți simt tristețea.
  - și de n-o simt, sunt semne ce ți-o prevestesc.
 În felul meu de a fi apatic,
  - eu,cel ce cu ochi mândri te privesc.
 De aici, din depărtare,
  - unde ecoul nu mai contenește.
Tot ce spun, parcă aiuresc.
 
 Mi-aș dori să îți transform lumina,
  -s-o prefac în întuneric,
 Să ne ascundem după umbre
  - ce dansează la lăsarea serii.
 Mândre, svelte, arțăgoase,
  - să călcăm pe-a vieții strâmbe.
Să culegem doar ponoase

Cugetări pierdute-n ceață

 "De ce", mă mai întrebam cândva, demult, pe la începuturi
 - în era în care tu nu erai răsărită din coasta mea -,
 Pe la începuturi, când mă târam desculț precum un vierme
 aflat în căutare de verde crud
 - așa îmi place mie  să le spun întrebărilor ce nu-și găsesc
 răspuns prin puterea sinapselor subsemnatului -
 Verde crud, of, deja simt un gust acrișor amar cum se
 prelinge pe făgașul conștiintei.
 - și să fiu înțeles, frica nu este un determinant al conștiintei -
 Acea conștiință pură, izvorâtă din dorința de a fi iertat,
 după un întreg proces de căință -
 - ceva caracteristic persoanelor a căror zbucium de
 " a fi iertat ", domină rușinea de " a avea ".

 Să îmi fie cu iertăciune, am deviat spre autoblam
 înainte de a-mi prezenta scopul.
 - sub incidența lunii, așa orb cum sunt, am reușit să urmez
 pașii predestinați -
 Scopul, spre deosebire de misiune, are caracter automotivant.
 - asemeni unei dimineți în care te trezești cu gândul
 că dacă soarele îți rânjește sus , pe cer, a venit momentul
 să schimbi soarta lumi -
 Automotivant câtă vreme nu împărtășești destinul unui ciung.
 - și nu fac referire la ologi, mă refer la cei fără voință,
 fără dorință de evoluție -
 Unui ciung care, conștient de faptul că singur este incapabil.
 spune " ajută-mă tu ", dublându-și astfel suferința.
 - "ciung", " suferință ", probabil contextul pare străin,
 dar gândește-te de două ori înainte de a-ți alunga conștiința - 

La o vorbă cu absența

 Am stat,
  - evident că nu puteam să dorm -
 am stat și m-am gândit la capacitatea ta,
  -una din multe altele de altfel -
 la capacitatea ta de a-mi demonta teoriile,
  - știi bine că atunci când nu am somn,
         iau la pas  Câmpiile Elizee -
 teoriile și principiile ce stau la originea
       maimuței sociale din mine.
 - fără de care știu că nu m-ai fi primit în viața ta, oricum -

 Spre mirarea mea am constatat
 - așa e, deseori mă mir cât de des
 trebuie să-ți escaladez arborele cunoașterii
 pentru a mă face înțeles -
 am constatat că deși ne întâlnim la tot pasul,
 - uneori ne mai călcăm și pe picioare -
 la tot pasul ne respingem când vine vorba
 să cădem de acord.
 - pentru că tu tânjești să primești aprobarea mea,
 iar eu mă indentific prin teoriile la care
 tu nu ai nimic de obiectat-
 Să cădem de acord e un fenomen asemănător eclipsei.
 - tu te așezi în fața mea, iar în jur se așterne întunericul
 și totul dispare - 

Adam instrainat

 Se învârt în cerc zile fără vreun scop.
 Sunt tânăr când privesc spre miazăzi,
 Dar la umbra apusului sunt mort.
 Măcar de-aș mai trăi încă o zi.

 Mă rog, și luna se roagă în lipsa tainei.
 Amândoi eclipsați de un corp independent,
 Acerb înflăcărați împroșcând veninuri,
 Vlaga se scurge părăsind corp dement.

 Acum înțeleg a prețui un scurt moment,
 Și ziua ce până ieri o înșelam mișel,
 Din rege să devin un simplu pretendent,
 Iar leul să mă trădeze până și el. 

Dihotomia umbrei

 După un colț, acolo am să mă ascund,
 Dar să știi că te voi privi din umbră,
 Rezemat de un trunchi de copac scund,
 Nu mă găsești, aceași soartă sumbră.
 
 Și te voi aștepta cale de mii de lacrimi,
 Cu felul meu de-a fi de spiriduș ghiduș,
 Ce-ți îndulcește clipa, și strugurii de-s acri,
 Prin simpla lui prezență, și limbă ca arcuș.
 
 Iar la sfârșit de așteptare, de nu vei fi venit,
 Voi porni în marș spre Rubicon.
 Cu pași mânați de demnitate, într-un mod nedefinit,
 Pe șa de vise pisate, sus pe stalion. 

Vita mirabilis

 Eram tineri, cine ne împărtășea vâltoarea,
 Într-un joc sucit de filantropi,
 Doi actori ce-și luau în serios chemarea,
 Înveninați, de ai iubirii izotopi.

 Nici răsăritul brav, și nici amurgul însângerat,
 Ce pălesc sub atingerea ta de mirmidonă,
 Nici un cântec brav de bard uitat,
 Să mi te ia, parfum select de prima donnă

 nu ar putea, cum nici măcar anii
 Ce stau la rând jelind în jilțuri,
 Se plâng de efemeritate castanii,
 Și noi, sub ei, uscați, imbalsamati de simțuri.
  

Exodul fecioarei

 Ploua cu atingeri în acea zi,
 Printre ghiocei asortați de zăpadă,
 Ei abandonați de nori în azil,
 Iar noi îmbrățișați așteptând să cadă.
 
 Să cadă, năzdrăvănii, să se rostogolească,
 Spre a răcori simțirile fierbinți,
 De s-ar topi, setea s-o potolească,
 Iar fructul , sângerând, curmat în dinți.
 
 Curmat pe nedrept, precum un vlăstar la majorat,
 Sub ascuțișul cuvintelor unui nevrednic,
 El nu a plâns, a sângerat,
 Iar o durere s-a simțit vremelnic. 

Carmina Mudo

 M-ai lăsat în frig, să rumeg pe afară
 Gânduri și vise trăite odinioară.
 Printre alte năzdrăvănii spuneai la rece,
 Apa nu curăță, apa ajută lacrimile să se înnece.
 
 Blajin de căldură, pe jumătate rahitic,
 Palid în teacă, precum bobul pe spic,
 Oglindirea ta tăioasă de despot
 Îmi iese în care, alerg și eu dar nu pot.
 
 Încă te caut la dracu` în praznic,
 Sihastru pisc de munte erodat pe furiș.
 Mă invaluiesti cu îmbrățișările tale gigantice, năvalnic
 Între patru pereți rodind stufăriș.
 
 Între patru pereți și-o cârpă, mai mult nu ne trebuie,
 Tăcerea în jur se adună în cenaclu de limbi,
 Un pâlc rătăcitor de cuvinte cam șovăie,
 Aleg o altă ușă, o cale cu spini. 

Sindromul Romeo si Julieta

 Și dacă natura ne-ar sta în cale,
 Prin toate vitregiile sale,
 Și aș ști că te am aproape,
 Să știi, iubito, că îmi plac șansele noastre așa.
 
 Și dacă zeii ne-ar pune gând rău,
 Cum nu pui aproapelui tău,
 Și aș ști că te am aproape,
 Să știi , iubito, că îmi plac șansele noastre așa.
 
 Și dacă vreun nătâng ar vrea să ne despartă,
 Impraștiindu-ne pe hartă,
 Și aș știi că te am aproape,
 Să știi , iubito, că îmi plac șansele noastre așa.
 
 Și dacă într-un final vom fi subiect de drame,
 De se va fi pe punctul ca să se destrame,
 Și aș știi că te am aproape,
 Să știi, iubito, că îmi plac șansele noastre așa. 

Deflorare

 În genunchi, cu privirea spre infern
 La vina sângelui vărsat,
 Simt doi pumni moi, scotocind în stern,
 Și un pui de drac de izbeliște lăsat.
 
 Înconjurat de flori ce obișnuiau să fie albe,
 Ochii caută apusul scăpătat,
 Priviri neîncercate ce trec în salve,
 Spre patul aburind deoparte lăsat.
 
 A ta coroană de mâini îmbrățișând grumazul,
 Îmi inneca conștiința în ceva ce tu credeai că-i limfă,
 Noi stăm pierduți, căutând extazul,
 Și eu mă pierd din nou, sărutând corp de nimfă.
 
 Tu nu vrei mătăsuri să-ți ascundă a ta vină,
 Fără atingeri tandre, îndrumate de lumină.
 Vrei să știi că te doare, haos fără disciplină,
 Și trupul tău pierdut îl găsesc pe-o rogojină.
 
  

Destin de clopotar

 Bătăi de clopot mut hipnotic,
 Ne urmăresc și în lumea asta.
 Dusul final apoteotic,
 Vina își blesteamă casta.
 
 Bătăi de clopot ce vestește
 Urlet adunat în cușcă.
 Proiectil de sânge-n clocot,
 Omul pe neom împușcă.
 
 Bătăi de clopot sub un duș eretic,
 Nu renunță la strigare.
 Ascendent impuls cinetic,
 Ce ne ține în mișcare.
 
 Numai vina nu se simte,
 Și nici sângele în clocot,
 Doar un strigăt de departe,
 Și un ecou fictiv de clopot. 

Rătăcit

 E ceva ce vreau să-ți spun,
 Dar întâi să-mi trag suflarea,
 Să mă lași să mă adun,
 Să îmi amintesc uitarea.

 Vorba lungă nu ne ajută,
 Sunt de ajuns două priviri,
 Peste o conversație mută,
 Presuram două iubiri.

 Nu știu cum ne-am întâlnit,
 Trebuie să-mi repar busola,
 Eu de acasă am pornit
 Cu gândul să-mi găsesc creola.

 Sunt confuz, nordul glumește
 Obosit să alerg în cerc;
 Ziua lungă se sfârșește,
 Noaptea o s-o dorm în berc.

 Dar, la înălțarea zorilor,
 Când voi fi pornit spre vid,
 Sub îndrumarea ciorilor
 Voi sfârși din a fi rătăcit !
  

Amor de altădată

 Te năpădeau căldurile, creolo
 Eu n-am putut să mă revărs.
 Eram deasupra, tu mă vedeai acolo,
 În așteptare, dragoste să vărs.
 
 Văd chipuri mii, văd o mulțime,
 Multiple tăieturi de săbii,
 Toate pătrunzând prin mine
 Sub atingerea degetelor labii.
 
 Te plângi de oboseală și durere,
 Rogi veninul să-l opresc,
 Mărul rodește doar plăcere,
 La fel ca mărul eu roșesc.
 
 Tu încă nu ai contenit din plâns,
 Nu-s filosof să îi înțeleg rostul,
 Ști bine o fac dinadins,
 Sunt euforic, tu însă suporți costul.
 
 Așa s-a scris povestea de amor,
 Mă sinucid cu gândul că renasc.
 În pielea mea mă simt ușor,
 Aproape gol, aproape flasc.