Dihotomia umbrei

 După un colț, acolo am să mă ascund,
 Dar să știi că te voi privi din umbră,
 Rezemat de un trunchi de copac scund,
 Nu mă găsești, aceași soartă sumbră.
 
 Și te voi aștepta cale de mii de lacrimi,
 Cu felul meu de-a fi de spiriduș ghiduș,
 Ce-ți îndulcește clipa, și strugurii de-s acri,
 Prin simpla lui prezență, și limbă ca arcuș.
 
 Iar la sfârșit de așteptare, de nu vei fi venit,
 Voi porni în marș spre Rubicon.
 Cu pași mânați de demnitate, într-un mod nedefinit,
 Pe șa de vise pisate, sus pe stalion.