Voi merge iarăși pe cărare,
Cu fruntea sus, cu pasul apăsat,
Privind la cer;tu să mă surprinzi ieșind în cale,
Să-mi spui: " Ești călătorul la care am sperat".
La auzul acestor mici cuvinte,
Îți voi răspunde punându-ți în palmă luna,
Iar ea sfioasă se va stinge,
Lumina ei, mă mângâie când îți trec prin păr mâna.
Văzând cum de mine te-apropii,
Îmi întărești simțul motric;
Și prind viteză evitându-ți stropii
Lacrimilor acide; Mă arde trecutul tău haotic.
Dar, de dor și nerăbdare,
Înclin să las rațiunea deoparte;
Ce aduce vântul, vântul împarte,
Frunze și praf, fără de stare.
Văd frunze roșii.
- Rămășițele soarelui -
Ce se consumă în slujba mea,
El slujește nebunii, pasiunea și sfioșii,
Și luminează calea spre femeia mea.
