Drum îmi croiesc prin odaie,
Printre fire de praf, jar și vătraie;
Se macină dorul în mine
În brațe să ajung a te ține.
În jur o întreagă relativitate,
Specii de flori, maimuțe aparte,
Dinți de lapte sau canini pătați cu sânge,
Alină lacrimile ochiului ce plânge.
Mă doare, deci te văd în ceață,
Nu judec cu mintea, înclină în balanță,
Un galben consfiinteste în taler
Trădarea în aur a unui stins giuvaer.
Se înfățișează în rol de nebuloasă
O stea odată faimoasă;
Deschide rana lăsând grave semne,
Cornul minotaurului din Micene.