Deflorare

 În genunchi, cu privirea spre infern
 La vina sângelui vărsat,
 Simt doi pumni moi, scotocind în stern,
 Și un pui de drac de izbeliște lăsat.
 
 Înconjurat de flori ce obișnuiau să fie albe,
 Ochii caută apusul scăpătat,
 Priviri neîncercate ce trec în salve,
 Spre patul aburind deoparte lăsat.
 
 A ta coroană de mâini îmbrățișând grumazul,
 Îmi inneca conștiința în ceva ce tu credeai că-i limfă,
 Noi stăm pierduți, căutând extazul,
 Și eu mă pierd din nou, sărutând corp de nimfă.
 
 Tu nu vrei mătăsuri să-ți ascundă a ta vină,
 Fără atingeri tandre, îndrumate de lumină.
 Vrei să știi că te doare, haos fără disciplină,
 Și trupul tău pierdut îl găsesc pe-o rogojină.