Portret de mamă

 În lumea în care nu există niciodată prea multă durere, 

 Mă aștepți în toc de ușă, 

 Mă aștepți tăcută, fără vreo părere. 

 În mână așchie de țepușă 

 Din lemn de copac despărțit de a sa poveste, 

 La mijloc cingătoare, 

 Iar la un capăt, coroană de spini și trestie 

 Trecută prin apă curgătoare 

 Și valuri de durerea facerii 

 Și chin , și suferință scrijelite-n iris, 

 Iar eu în pragul temerii, 

 Prin tunel, spre ariniș 

 Spre întinderi vaste, spre desartaciune, 

 Demon de oaste, câtă amărăciune, 

 Dar tu nu renunți, 

 Mă îndrăgostesc de-a ta zvâcnire, 

 Ai reușit să nu te incrunti 

 Chiar de-am pășit greșit în a mea menire. 

E frig

 E frig , cu fular și cu mănuși
 Urmărind cristale în aer;
 Din aburi răsar pescăruși
 Ce duc în cioc dalb giuvaer.
 
 E frig, cu fular și cu mănuși
 Și ghete fără aderență,
 Suntem tot noi, tot jucăuși
 Reci până la esența.
 
 E frig, dar focul ne înconjoară,
 De fața ta, mâinile mi se lipesc;
 Le ții în așteptare la subțioară
 Să fie calde, știu că îți trebuiesc.
 
 E frig, iar tărâmul de poveste
 Sufletul e gheață sloi,
 Poftim paltonul, trage-l peste,
 Mai bine goi, mai bine noi.

In boxă, pârât

 Dansam pe muchie de cuțit,
 Ochii ardeau, în aer praf de pirit,
 Fără de frică, nostaligici, același rit,
 Zăpada dădea în aceași stare de spirit.
 
 Mâini înnegrite, atinseseră acel chip,
 Vinovate de ceva diferit,
 Probabil prea tânăr, prea nedumerit,
 În căutare de miere, de soare răsărit.
 
 Cine sunt eu dacă nu cel ce-a îndrăznit,
 Însuși Dumnezeul ce nestingherit
 A luat dezamăgiri, și le-a însușit,
 A crezut în El, și-a murit.

Ai sa intelegi gresit

 Ai să înțelegi greșit,
 de îți voi spune
 Fluturii nu mor,
 ei pășesc spre altă lume.
 Ei trec în dans,
 nu cu sobor,
 Spre locuri calde,
 premergătoare unei vieți
 nelipsite de amor.

 Ai să înțelegi greșit,
 de îți voi spune:
 Eliberează fluturii,
 să vină în lume.
 Nu-i opri să cânte în tăcere,
 doar eliberează-ți auzul,
 Pe drumul fără întoarcere,
 primul dintre ei,
 îți va fi calauzul.

Oniric savuros

 M-am visat cutreierând
 Livezi virgine de piersici,
 Puse toate deoparte
 Pentru acela dintre vrednici
 Care, fără a sta pe gând,
 Dă frunzișul la o parte
 Și apucă, parcă atârnă
 Când îl vezi cu ele-n mână,
 Și cu ochii după alta
 S-a înțepat,
 Asta-i e plata,
 Și de moale ce e fructul,
 Mâna s-a însiropat,
 Degetele au cunoscut suptul,
 Zeama uite cum se scurge
 Malacul apucă, poama plânge,
 Însetat, se ghiftuieste,
 Fără însă a-i alina,
 Dorul de livada sa.
 
 
 

De-un vampirism aparte

 Apleacă-ți bunătatea asupra-mi inimii muribunde,
 Cât o mai avea, să-i îmbunezi osânda;
 Să-mi scurgi pe față vinuri vechi, burgunde
 Ciorchinii tăi, de sânge ce abundă.

 Îi simt, sunt moi; să nu crezi că îndrăznesc
 Deși nu vrei, totuși îmi spui " Cutează ! ",
 Îmi fac curaj, mă ridic să mă servesc,
 Mă simt înconjurat, să mă îmbat - urmează.

 Acum, fiind stăpân pe ochii mei,
 Te vezi din nou ca în oglindă,
 Sângele ne clocotește, te invit să-l bei,
 Sunt eu, cu capu-n jos, atârnat de grindă.

 Nu știu de-i noapte sau e zi,
 Știu doar că nu îmi mai ajunge.
 Mai vreau să stau, e frig pe străzi,
 În mâini, dorința ciorchinelui se frânge.

Caruta lui Charon

 Te vei trezi din nou
 De data asta panicată,
 Cu temeri ieșite ca din ou,
 La mijloc crud,
 Scoate capul din găoace,
 S-o luăm la pas pe câmpul nud,
 Să ajungem pe platou.
 
 Mă vei întreba de orizont
 Oare cine ajunge acolo?
 Oare cine seacă marea
 Să alerge spre pământ?
 Îți spun ascunde sărea
 Să n-o mai văd nicicând
 Rana se umezește
 Iar ochii în lacrimi sub jurământ.
 

Furcile caudine

 Mi-e gândul la nemurire,
 Bucurie și flori de cireș;
 Mi-e gândul la a ta frenezie,
 La roadele ce am cules;
 Mi-e gândul că voi aluneca în pieire,
 Mă vei urâ, fiindcă am dat greș;
 Mi-e gândul la a ta milă,
 Pentru mine, pentru un leș;
 Mi-e gândul doar la tine,
 Iară restul sunt doar gânduri,
 Mă gândesc că apa vine,
 Și iubirea printre rânduri.

Octavă de dor

 Când vei vrea să te întâlnesc?
 Simt că timpul nu ne mai ajunge;
 Când va fi să vină clipa,condamnat să rătăcesc
 Unde îți va fi mânia de pe drumuri să mă alunge?
 Când va fi să simt durerea
 Vina ce mă întrepătrunde
 Unde îmi va fi femeia
 Gândul meu să se scufunde?

Dintre intrebari: Cum

 Spune-mi cum iubito,
 Atât mai am să te întreb,
 Cum și sub ce formă
 Vântul să ți-l cern;
 Când vorbesc fără noimă,
 Cum de mă înțelegi,
 Și de vine potopul
 Cum faci, cum mă legi
 De răzbesc prin toate,
 Încalc ale naturii legi;
 Și deși sunt ros în coate,
 Mereu împreună,
 Cum de ești așa frumoasă,
 Nu este clișeu, dar sună
 Ca și cum ai fi plânsă de brumă.

Dintre intrebari: De ce

 Un om,

 Doi oameni,

 Deja e prea mult.

 Deja sunt prea mulți oameni pe acest pământ,

 În afară de noi,

 Noi cei ce obișnuiam să respirăm aerul în doi,

 Noi cei ce privim mereu înainte, deloc înapoi,

 Eu cel ce-ți gravez numele pe coapsele moi,

 Acoperite de același vesminti

 Sub ochii mei visători, dar goi

 La adăpostul jocurilor cuminți;

 Nimeni nu vede, dar tu poți să simți

 În ce fel îți sunt eu călăuză,

 Spre soare, spre luna, în iad amândoi,

 Încă mă întreb de ce asta te amuză...

 De ce mă trezesc dimineața cu noi,

 De ce umbrele necontenit ne acuză,

 Oare sunt ele mai vrednice,

 Deși au îmbătrânit,

 Sunt tot mai nevolnice,

 De ce să mă las copleșit? 

Victimologie

 Văd păsări culegându-ți de pe trup fân proaspăt cosit;
 Se simt tot felul de mirosuri de vară încinsă;
 Alerg în nebunia mea, sperând că mai ești întinsă,
 Dar nu gust plăcerea, timpul a fost irosit
 Visând la păsări mierle ce ne încântă auzul,
 La scufundările în mlaștină ce se topesc în gând,
 Pășește către mine, sunt eu călăuzul,
 Căci ești parte din mine, blestemată-ți fie coasta,
 Tu îmi ești călăul, iar eu rămân cu uzul
 Osânda de a fi folosit.
 

Povestiri din Valhalla

 Am auzit vorbindu-se de un colț,
 Asemănător cu cel de rai;
 Unde ajungi prin tragere la sorți,
 Fortuna de partea ta de o ai.
 
 Am auzit că nu e nimeni,
 Deci mă grăbesc să am întâietate,
 Eu plec duminică și ajung vineri,
 E secetă. Greu pentru gurile însetate.
 
 Acel loc, e plin de flori și curcubee,
 Cântări de nai și de vioară;
 Să ajung la el, pornesc pe alee,
 Melancolic, cum obișnuiam să fiu odinioară.
 
 Ajung într-un sfârșit, căci nu e mult de mers,
 Doar cale de un manuscris de rugăminți,
 De nu vei vrea, îl voi fi șters,
 Nimic nu poate rezista chemărilor fierbinți.