Un pom, către un om roditor:
"Dar tu,ești prost, stimat` curtenitor,
Că te îndoiești de râsul ei;
Și o sufoci în gând; prezent fără temei,
Râzând tu negi,
Dar depinzi de atingerea aceleași idei.
Și tu cutezi să o ignori,
O umilești ducându`i flori
Când te trezești și când coborî,
Revină în lumea ta de nori.
Tu, străin călăuz
Ce îi dezmierzi auzul
Și îi preafericesti văzul
Dar îi trădezi crezul,
Cum ai putere în ochi să o privești?
Cum îndrăznești să o dorești?”
