Exodul fecioarei

 Ploua cu atingeri în acea zi,
 Printre ghiocei asortați de zăpadă,
 Ei abandonați de nori în azil,
 Iar noi îmbrățișați așteptând să cadă.
 
 Să cadă, năzdrăvănii, să se rostogolească,
 Spre a răcori simțirile fierbinți,
 De s-ar topi, setea s-o potolească,
 Iar fructul , sângerând, curmat în dinți.
 
 Curmat pe nedrept, precum un vlăstar la majorat,
 Sub ascuțișul cuvintelor unui nevrednic,
 El nu a plâns, a sângerat,
 Iar o durere s-a simțit vremelnic.