În lumea în care nu există niciodată prea multă durere,
Mă aștepți în toc de ușă,
Mă aștepți tăcută, fără vreo părere.
În mână așchie de țepușă
Din lemn de copac despărțit de a sa poveste,
La mijloc cingătoare,
Iar la un capăt, coroană de spini și trestie
Trecută prin apă curgătoare
Și valuri de durerea facerii
Și chin , și suferință scrijelite-n iris,
Iar eu în pragul temerii,
Prin tunel, spre ariniș
Spre întinderi vaste, spre desartaciune,
Demon de oaste, câtă amărăciune,
Dar tu nu renunți,
Mă îndrăgostesc de-a ta zvâcnire,
Ai reușit să nu te incrunti
Chiar de-am pășit greșit în a mea menire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu