Dorinta foii de hartie

 Pe cât de vechi este copacul,
 De atunci i-e chinuită soarta;
 Speriată de Necuratul,
 Copacul și-a trimis în lume nepoata.
 
 Curată, pură, neatinsă,
 Poți s-o îndrăgești, sau, eventual s-o asuprești;
 Dorința foii este să fie scrisă,
 Toate depind de omul care ești.
 
 Nenumărate căi și felurite,
 De alegi să o mâzgălești, o necinstești;
 Dar de sunt bine mânuite
 Cuvintele, vor mari omul care ești.
 
 Dorința de sacrificiu, i-o citești pe buze;
 O sfâșii , neatent tu greșești.
 Doar nimeni și cu celelalte muze,
 Povestindu-i despre ele, astfel o fericești.