Pagini

marți, 25 iunie 2013

Dezumanizare. Dar pana intr`un punct...

Incetul cu incetul,
Ma`mping spre izolare,
Prea multe frunze triste,
Ce bat spre desfranare.

Am calcat prea multe urme,
Nu mai am forta`n picioare;
Prea multi sacali si zmei,
Ce`ndeamna la rabdare.

Fug de tirani si slugi,
Ce vor sufletul sa iti subjuge;
Nu iese nici coltul,
Dar ei , reusesc sa ti`l alunge.

Am crescut prea sobru,
Cred ca n`am avut de ales;
Al inimii de gheata iglu,
M`am rugat  cu vara sa dispara;
Dar n`a mers.

Sunt satul de sfaturi;
Te rog sa te opresti,
Da`ti jos masca rigida,
E timpul sa`nfloresti.


vineri, 21 iunie 2013

Omul de maine

Acid, acid, acida,
Ma macin, ma picur, e ploaia
In gand, pe foaie, ma termina,
Inutil, sterila e vremea.

Privesc in gol catre nimeni;
Caci niciunde imi e destinatia.
Un blam taios catre sine ,
Precede o vina , dar vindeca situatia.

Incerc sa fiu impacat cu schimbarea,
O sansa mai  am, toata averea;
Dar fulgerul cade, cutremura vrerea,
O ureche surda ignora chemarea.

Se simte, se simte,
Fulgeurl alb , nu se dezminte ;
Fulgerul negru, odata integru,
Succede schimbarea – moment funebru.

E gri, se vede,
Se arata in taina, in vis.
Loctiitorul firii purcede ;
In suflet regele`si ia locul promis.

luni, 17 iunie 2013

Compendium

Afara e vara.
In mine resimt o situatie precara.
Un vid ce demasca o stare primara;
Necroza ce inainteaza lent;
Ma`ntrerupe. Ma opreste sa simt fluent.

Urasc acele pauze ce`mi tulbura credinta,
In care expir la propriu neputiinta`mi.
Nesigur, printre emotii, lipsit de viziune,
Un miop dislexic naufragiat intr`o mare cu spume.

Dar la suprafata, viata, marea`i linistita;
Rabdarea cu barba sura, lunga, incretita.
Cei doi copii, eu si fericirea incoltita,
Se lasa crescuti de starea`mi nesuferita.

Probabil va incepe tot cu “ a fost odata”;
Dar sigur, se va sfarsi cu “ Plec, dar revin indata”.
Caci nu poti rescrie legile naturii,
Cum nu poti pune petice pozitive urii.

duminică, 16 iunie 2013

Ambuscada

Unui sol trimis spre`ntampinare,
Subit, i`a pierit curajul.
C`a vazut in spate mare adunare,
Demoni, toti, ai mei, stau de straja.

Unul cate unul ies in fata,
Etalandu`si arma, scutul,
Savarsindu`si datoria,
Ca pe lumea asta au valoare,
Fapta si cuvantul.

Merge solul inainte,
Mai degraba`ar da`napoi,
Stingherit se`nvata minte,
Dracu`i drac cand e razboi.

A venit s`anunte pacea,
Timpu`i scurt. A intarziat.
Caci stegarul in loc de panza alba,
Pune capul de pirat.

Astfel, demonii pe camp,
Neglijandu`si starile,
Mana`n lupta prin cuvant;
Aparand hotarele.

vineri, 14 iunie 2013

Marea evadare

Aparent, de dupa culme,
Din directia`n care bate vantul,
Doua umbre in tandem
Urmaresc vreo doua urme.

Urmele , nefind grabite,
Se opresc la o rasuflare,
Plini de praf, de dor de duca
La rascrucea dintre ganduri,
Doi pantofi cu tucurel,
Fugaresc, o pereche de picioare.

Neavand sincronizare,
Si de fel fiind indecisa,
Umbra, fuge de picioare,
Si`a atins tinta propusa.


Urmele, vestite barfitoare,
Repede dau sfoara`n tara,
Vestea tinutu`nconjoara,
Despre marea evadare.

miercuri, 12 iunie 2013

Necrologul lui Amar

 Necrolog în ceas de noapte, 
 M`am decis, 
 Vă las drept testament. 
 Îmi doresc să simt 
 Un fior transpus în șoapte, 
 De om demn. 
  
 Ce am fost, 
 Voi, oricum nu veți intelge, 
 Să nu dați cuvintelor crezare; 
 Ați blamat, luând la întâmplare, 
 Semne, că pe un stigmat. 
  
 Acum, când orologiul nu mai sună, 
 Și inima refuză lupta, 
 Un ecou în gol răsună, 
 De nu pleca, 
 - Vă rog să mă lăsați. 
  
 Și de aveți un dram de bunătate, 
 Sau de vă faceți că înțelegeți, 
 Mă veți păsui și de această data, 
 -Va rog, promit că nu  mai fac. 
  
 Rupând fărâmă cu fărâmă, 
 Îmi transform ce`a mai rămas în praf; 
 Un steag, două culori, și`o bucat` de inimă, 
 În pas grăbit 
 Vă semnez, al meu epitaf. 

vineri, 7 iunie 2013

De la El la el

E clar precum lumina zilei,
Ce se ascunde dupa nori,
Dumnezeu s`a maniat,
In asta zi, in zori

Cine isi asuma vina?
Cine, face`un pas in fata,
Si`apoi de rusine,
Inchide lumina?

Cine are atata frica?
Detasata de complex,
Sa ridice si sa zica,
“ Eu ! Te rog ca sa ma ierti.”

La auzul astora,
Tunetul a incetat;
Vocea Lui cutezatoare,
In cant lin s`a preschimbat.

N`ar avea puterea,
Nici dorinta necesara,
Sa`Si ghideze`nadins vrerea,
Omul, sa`l faca sa piara.

Omu`nseamna slabiciune,
Multa frica, indoiala,
Pentr`un ochi nelamurit,
Pare lucrare de mantuiala.

Cand e mic, e mare
Cand e mare`i mic,
Cand e jos,
De el, toti se dezic.

E de neinteles;
Ajunge la stele,
Dar isi pierde timpul,
Deplangandu`si visele.

Ce poate sa`l necajeasca?
Sa ajunga sa urasca,

Muncitorul firii,
Prizonierul fericirii.