Pe cât de vechi este copacul,
De atunci i-e chinuită soarta;
Speriată de Necuratul,
Copacul și-a trimis în lume nepoata.
Curată, pură, neatinsă,
Poți s-o îndrăgești, sau, eventual s-o asuprești;
Dorința foii este să fie scrisă,
Toate depind de omul care ești.
Nenumărate căi și felurite,
De alegi să o mâzgălești, o necinstești;
Dar de sunt bine mânuite
Cuvintele, vor mari omul care ești.
Dorința de sacrificiu, i-o citești pe buze;
O sfâșii , neatent tu greșești.
Doar nimeni și cu celelalte muze,
Povestindu-i despre ele, astfel o fericești.
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
miercuri, 30 octombrie 2013
Voiajor
Să mă lași să plec.
Tu vezi, eu mă delas de lume,
Pe pietre-ntins visând la marea-n spume.
Se enervează; după furtună toate-i trec.
Se înalță pasărea în alb,
E un porumbel sau poate un cocorstarc,
Sunt nesigur, dar știu că iti trimit un gând,
Sunt gânduri negre, dar mascate-n alb.
Mii de pene dau năvală,
Când dormi , tu să le ai sub cap;
Trezește-te și vină până afară,
Sunt singur, dar două morminte sap.
În sfârșit sunt martor la a ta frică,
Acum te sperii de necunoscut,
Gândind la ipostază noastră idilică,
Ești oarbă, tu încă nu m-ai cunoscut.
Ne este eternitatea aproape,
Și poa' să pună rămășag,
Atâți, când mă atingi pe spate,
Căldura trunchiului de fag.
Tu vezi, eu mă delas de lume,
Pe pietre-ntins visând la marea-n spume.
Se enervează; după furtună toate-i trec.
Se înalță pasărea în alb,
E un porumbel sau poate un cocorstarc,
Sunt nesigur, dar știu că iti trimit un gând,
Sunt gânduri negre, dar mascate-n alb.
Mii de pene dau năvală,
Când dormi , tu să le ai sub cap;
Trezește-te și vină până afară,
Sunt singur, dar două morminte sap.
În sfârșit sunt martor la a ta frică,
Acum te sperii de necunoscut,
Gândind la ipostază noastră idilică,
Ești oarbă, tu încă nu m-ai cunoscut.
Ne este eternitatea aproape,
Și poa' să pună rămășag,
Atâți, când mă atingi pe spate,
Căldura trunchiului de fag.
duminică, 27 octombrie 2013
Simplu.Nimic
Nimic.
Am realizat,
Totul în mine se rezumă la nimic.
Sunt sec,
Aș putea să mă disec pe viu,
Nu vei găsi ceva care să bată.
Sunt gol,
Căci simt un gol imens,
O crustă conectată la vene - o paiață.
Obișnuiam să spun că sunt integru,
De ceva vreme sunt doar negru.
Luând acestea ca fiind o prefață,
Mâine vei spune:
-Uite-l, băiatul fără viață.
Și fără de tine sunt nimic,
Fără de sprijin sunt om mic,
O gâză, fără aripi pic,
Un nimeni ce se scaldă în nimic.
Ah, e atât de greu să fiu eu,
Eu și cu nimicul meu.
Am realizat,
Totul în mine se rezumă la nimic.
Sunt sec,
Aș putea să mă disec pe viu,
Nu vei găsi ceva care să bată.
Sunt gol,
Căci simt un gol imens,
O crustă conectată la vene - o paiață.
Obișnuiam să spun că sunt integru,
De ceva vreme sunt doar negru.
Luând acestea ca fiind o prefață,
Mâine vei spune:
-Uite-l, băiatul fără viață.
Și fără de tine sunt nimic,
Fără de sprijin sunt om mic,
O gâză, fără aripi pic,
Un nimeni ce se scaldă în nimic.
Ah, e atât de greu să fiu eu,
Eu și cu nimicul meu.
joi, 24 octombrie 2013
Teatru ludic
Precum un joc de amorezi,
Așa a început totul;
Cu replici dulci , ce topesc orice
inimă de piatră.
Ființe milenare,
Căci el nu era orice băiat, iar ea
nu era orice fată -
Flori ce din zăpadă încercau trupul
să-și scoată.
Și precum o floare ce nu-și
alege culoarea,
Ci i se sortește,
Cei doi își cunoșteau povara,
El a ei,
Ea a lui,
În ochi li se citește.
Cu un trecut de înger,
Din ceruri izgonit,
Băiatul s-a întrupat, a cunoscut-o
și apoi a murit;
Și-a renăscut din nou ca înger,
De data asta, pe pământ,
Alături de-al său demon,
Și-o venera , ziceai că-i sfânt.
Până într-o zi, când i-a fost
sortit,
A luat-o de mână,
Iar ea a împietrit:
"Închide ochii și vină,
Să mergem în tăcere,
Să înaintam în eter,
Îți licăre a ta lumină,
Și a mea,
De iubire - sper".
duminică, 20 octombrie 2013
Angelic.Despre infatisare
Ești proprietatea mea intelectuală,
Te caut și te găsesc în rânduri,
În linii, curbe, puncte de
suspensie,
Ești proprietatea mea și ești goală.
Fără secrete te`ai delasat,
Și te-ai sustras din rânduri,
Ești unică;
Tu de mult nu mai ești normală.
Detest să mă supun acestui
conformism,
De ce trebuie să te cedez când te
cere luna?
Cum de mă pierd în ochii tăi de
smoală?
Ești departe de basmele ce le
citeam la școală.
Și da, mi-am făcut icoană din chipul
tău,
Cum îți spuneam de fiecare dată,
Închin rugi, să te ferească de ce-i
rău,
Să nu fii a ta, nu-ți doresc a mea
soartă.
Cu un sărut pe creștet te
dezbrăcam de simțuri,
Te desfășurai înaintea-mi ca un
colaj,
Aflată-n fața mea empatică și goală,
Tu și-al sânilor-ți perfect mulaj.
joi, 17 octombrie 2013
Oda cauzei
Tu, negustoare de fericire,
Voi înceta să-ți scriu elogii în neștire,
Iar, din nou, în mod repetat,
Sunt prea mic, e ceea ce am constatat.
Și tu te plângi, și plânge cerul,
Că e prea rece, și te-a umplut de țurțuri gerul,
Fiecare cuvânt privit ca un pumnal
Pregătit să despice, la al limbii semnal.
E prea târziu să îmi aduci un argument valid,
În gaură și-n gură de șarpe;
Totu-i venin, singuratic avid,
Chiar și mierea te îndulcește până la perfid.
Iar rostul meu e să plutesc în derivă;
Naufragiat, asta vă spune tot.
Cândva zburam, acum sunt plin de salivă,
Ca scut al inimii mele de cașalot.
De mic ce sunt, prea repede am adormit;
Nu m-am trezit, și acum trăiesc un mit.
Eu cred, și totuși sunt uimit,
În mileniul al III-lea sclavia nu s-a abolit.
N-am realizat atunci, fiind cu mintea în altă parte,
Ceva ce acum mi se pare nociv;
Ce era frumos, era citit din carte,
Iar eu în luptă cu caracterul tău recesiv.
Voi înceta să-ți scriu elogii în neștire,
Iar, din nou, în mod repetat,
Sunt prea mic, e ceea ce am constatat.
Și tu te plângi, și plânge cerul,
Că e prea rece, și te-a umplut de țurțuri gerul,
Fiecare cuvânt privit ca un pumnal
Pregătit să despice, la al limbii semnal.
E prea târziu să îmi aduci un argument valid,
În gaură și-n gură de șarpe;
Totu-i venin, singuratic avid,
Chiar și mierea te îndulcește până la perfid.
Iar rostul meu e să plutesc în derivă;
Naufragiat, asta vă spune tot.
Cândva zburam, acum sunt plin de salivă,
Ca scut al inimii mele de cașalot.
De mic ce sunt, prea repede am adormit;
Nu m-am trezit, și acum trăiesc un mit.
Eu cred, și totuși sunt uimit,
În mileniul al III-lea sclavia nu s-a abolit.
N-am realizat atunci, fiind cu mintea în altă parte,
Ceva ce acum mi se pare nociv;
Ce era frumos, era citit din carte,
Iar eu în luptă cu caracterul tău recesiv.
luni, 14 octombrie 2013
Lumea iluziilor
Ce sunt iluziile?
De m-am pricopsit cu ele;
Hrană sățioasă, izvor de vitamine,
Fiindcă a ta plecare, pare a fi de bine;
Și orice altă sirenă,
Nu pare a fi de mine.
Și încă stau cu gândul la a ta trenă,
Și încă ne ținem de mână și visăm la Senna,
Și încă ne iubim ca într-o poveste elenă,
Și totuși, Senna?
Nu pot a-ți impune granițe și hotare,
Râsul tău de înger,
Dulcea-ți sărutare,
Se lipesc de mine.
Așadar și prin urmare,
Sentimente rare.
Și să dau crezare,
Că asta-i realitatea,
Sunt om după stare,
Greșesc și ziua, dar și noaptea.
De m-am pricopsit cu ele;
Hrană sățioasă, izvor de vitamine,
Fiindcă a ta plecare, pare a fi de bine;
Și orice altă sirenă,
Nu pare a fi de mine.
Și încă stau cu gândul la a ta trenă,
Și încă ne ținem de mână și visăm la Senna,
Și încă ne iubim ca într-o poveste elenă,
Și totuși, Senna?
Nu pot a-ți impune granițe și hotare,
Râsul tău de înger,
Dulcea-ți sărutare,
Se lipesc de mine.
Așadar și prin urmare,
Sentimente rare.
Și să dau crezare,
Că asta-i realitatea,
Sunt om după stare,
Greșesc și ziua, dar și noaptea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)