Pagini

miercuri, 20 noiembrie 2013

Brumar

 Ar fi penibil să te privesc cum pleci,
 Cum te strecori printre pomii din grădină,
 Să-ți rătăcească umbra pe poteci,
 Și gândul ce mi l-ai dăruit tu mie.

 Un semn pe coastă să-ți crestezi,
 De aducere aminte;
 O să te vindec masând cu pastă de frunze veștezi,
 Și baie o să facem în cuvinte.

 Iar în vremuri de restriștii,
 Să te întreb de ce îmi zâmbești tristă,
 În tocul ușii au mai rămas doar așchii,
 Și în locul tău, o chitaristă.

 Tu, vicleană creatură,
 Devorator de fraged invizibil,
 S-a terminat, s-a scurs ultima picătură,
 Dar să te las să pleci, aș fi penibil.

vineri, 15 noiembrie 2013

Un trist rapsod

 Se simte negrul.
 Atât mai am să-ți spun.
 Sub chip de corb înaripat
 Cuvintele mi le adun,
 În astă vietate intruchipat' .

 Se simte negrul.
 Îl văd cum curge prin crevasă.
 Cu rugi în cale înaintează învolburat,
 El nu te vrea a mea mireasă,
 Mă ține încordat.

 Se simte negrul
 Greu precum o cruce.
 Mergând, privesc spre orizont,
 E încă un demon la răscruce,
 Încă un infanterist căzut pe front.

marți, 12 noiembrie 2013

Noi. Impulsuri cerebrale

Ți-ai dorit întotdeauna,
 Să calci pe stele, să mângâi luna,
 Să ții în palme inimi, una;
 Eu să-ți spun că plec,
 Iar tu să replici " E bună gluma.";
 Și atunci să înghit în sec,
 Să mă întrebi ce e cu mine,
 " Îmi lipsești ce-i drept ", să-ți mărturisesc,
 Iar razele soarelui și fazele lunii, să ne fie vecine.
 
 Noi visăm puțin,
 Cum o facem de fiecare dată.
 Fructele simțirii le savurăm pe deplin;
 Să stăm în echilibru pe a destinului roată,
 Să încerce ploi și vânturi să ne dea jos,
 Dar să nu poată.
 Să prindă ură puternicul Neptun,
 Să-și trimită titanii,
 Cununi de flori și vergele de alun,
 Să ne veghieze anii.

duminică, 10 noiembrie 2013

Noi valsam

Fiind întrebat cui aparțin,
 Am răspuns că la origini sunt ateu;
 Dar m-a câștigat pe deplin,
 La sortile destinului,
 Reflexia în oglindă a ceea ce reprezint eu.
 
 Dar nu aș fi mare lucru,
  - Mă reconsider și spun că-s chiar mic -
 Uneori fără tine, alteori fără scrupul,
 Deseori mă pierd în nimic.
 
 Acum că am adus vorba la tine,
 Mi-aș dori să o iau înapoi,
 De șolduri te apuc, să știi că mă țin bine,
 Un întreg, adică noi doi.
 
 E din nou dimineață.
 O nouă noapte pierdută dar cu amintiri câștigate;
 Ceva plutește-n aer și e multă.
 O fi un vis, o fi o dorință , o fi neputiinta,
 Sau toate cele mai sus menționate
 
 Dar de te-aș putea strânge în brațe,
 Ți-aș fi precum un scut împotriva fricii,
 Îmbrăcăminte prinsă cu capse,
 O surpriză prevestită de indicii.

marți, 5 noiembrie 2013

Interferente in drumul spre infern

 Un prizonier de categorie înaltă,
 De departe cel mai  stigmatizat,
 A oprit să miroase-n a noastră haltă,
 Parfum de crin alunecând pe spinare,
 Ce ajută la cauterizat.

 E rana ce nu o curăță focul,
 Poate decât cel din infern,
 Cu toate că înroșește locul,
 Sub greutatea roților de tren.

 E debaraua cu arhaic
 Și încărcătură neo,
 În inimă se cere trainic,
 Iar în gândul meu:
 "Nihil sine Deo."

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Dorinta foii de hartie

 Pe cât de vechi este copacul,
 De atunci i-e chinuită soarta;
 Speriată de Necuratul,
 Copacul și-a trimis în lume nepoata.
 
 Curată, pură, neatinsă,
 Poți s-o îndrăgești, sau, eventual s-o asuprești;
 Dorința foii este să fie scrisă,
 Toate depind de omul care ești.
 
 Nenumărate căi și felurite,
 De alegi să o mâzgălești, o necinstești;
 Dar de sunt bine mânuite
 Cuvintele, vor mari omul care ești.
 
 Dorința de sacrificiu, i-o citești pe buze;
 O sfâșii , neatent tu greșești.
 Doar nimeni și cu celelalte muze,
 Povestindu-i despre ele, astfel o fericești.

miercuri, 30 octombrie 2013

Voiajor

 Să mă lași să plec.
 Tu vezi, eu mă delas de lume,
 Pe pietre-ntins visând la marea-n spume.
 Se enervează; după furtună toate-i trec.
 
 Se înalță pasărea în alb,
 E un porumbel sau poate un cocorstarc,
 Sunt nesigur, dar știu că iti trimit un gând,
 Sunt gânduri negre, dar mascate-n alb.
 
 Mii de pene dau năvală,
 Când dormi , tu să le ai sub cap;
 Trezește-te și vină până afară,
 Sunt singur, dar două morminte sap.
 
 În sfârșit sunt martor la a ta frică,
 Acum te sperii de necunoscut,
 Gândind la ipostază noastră idilică,
 Ești oarbă, tu încă nu m-ai cunoscut.
 
 Ne este eternitatea aproape,
 Și poa' să pună rămășag,
 Atâți, când mă atingi pe spate,
 Căldura trunchiului de fag.