Drum îmi croiesc prin odaie,
Printre fire de praf, jar și vătraie;
Se macină dorul în mine
În brațe să ajung a te ține.
În jur o întreagă relativitate,
Specii de flori, maimuțe aparte,
Dinți de lapte sau canini pătați cu sânge,
Alină lacrimile ochiului ce plânge.
Mă doare, deci te văd în ceață,
Nu judec cu mintea, înclină în balanță,
Un galben consfiinteste în taler
Trădarea în aur a unui stins giuvaer.
Se înfățișează în rol de nebuloasă
O stea odată faimoasă;
Deschide rana lăsând grave semne,
Cornul minotaurului din Micene.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
miercuri, 20 noiembrie 2013
Brumar
Ar fi penibil să te privesc cum pleci,
Cum te strecori printre pomii din grădină,
Să-ți rătăcească umbra pe poteci,
Și gândul ce mi l-ai dăruit tu mie.
Un semn pe coastă să-ți crestezi,
De aducere aminte;
O să te vindec masând cu pastă de frunze veștezi,
Și baie o să facem în cuvinte.
Iar în vremuri de restriștii,
Să te întreb de ce îmi zâmbești tristă,
În tocul ușii au mai rămas doar așchii,
Și în locul tău, o chitaristă.
Tu, vicleană creatură,
Devorator de fraged invizibil,
S-a terminat, s-a scurs ultima picătură,
Dar să te las să pleci, aș fi penibil.
Cum te strecori printre pomii din grădină,
Să-ți rătăcească umbra pe poteci,
Și gândul ce mi l-ai dăruit tu mie.
Un semn pe coastă să-ți crestezi,
De aducere aminte;
O să te vindec masând cu pastă de frunze veștezi,
Și baie o să facem în cuvinte.
Iar în vremuri de restriștii,
Să te întreb de ce îmi zâmbești tristă,
În tocul ușii au mai rămas doar așchii,
Și în locul tău, o chitaristă.
Tu, vicleană creatură,
Devorator de fraged invizibil,
S-a terminat, s-a scurs ultima picătură,
Dar să te las să pleci, aș fi penibil.
vineri, 15 noiembrie 2013
Un trist rapsod
Se simte negrul.
Atât mai am să-ți spun.
Sub chip de corb înaripat
Cuvintele mi le adun,
În astă vietate intruchipat' .
Se simte negrul.
Îl văd cum curge prin crevasă.
Cu rugi în cale înaintează învolburat,
El nu te vrea a mea mireasă,
Mă ține încordat.
Se simte negrul
Greu precum o cruce.
Mergând, privesc spre orizont,
E încă un demon la răscruce,
Încă un infanterist căzut pe front.
Atât mai am să-ți spun.
Sub chip de corb înaripat
Cuvintele mi le adun,
În astă vietate intruchipat' .
Se simte negrul.
Îl văd cum curge prin crevasă.
Cu rugi în cale înaintează învolburat,
El nu te vrea a mea mireasă,
Mă ține încordat.
Se simte negrul
Greu precum o cruce.
Mergând, privesc spre orizont,
E încă un demon la răscruce,
Încă un infanterist căzut pe front.
marți, 12 noiembrie 2013
Noi. Impulsuri cerebrale
Ți-ai dorit întotdeauna,
Să calci pe stele, să mângâi luna,
Să ții în palme inimi, una;
Eu să-ți spun că plec,
Iar tu să replici " E bună
gluma.";
Și atunci să înghit în sec,
Să mă întrebi ce e cu mine,
" Îmi lipsești ce-i drept
", să-ți mărturisesc,
Iar razele soarelui și fazele lunii,
să ne fie vecine.
Noi visăm puțin,
Cum o facem de fiecare dată.
Fructele simțirii le savurăm pe
deplin;
Să stăm în echilibru pe a destinului
roată,
Să încerce ploi și vânturi să ne dea
jos,
Dar să nu poată.
Să prindă ură puternicul Neptun,
Să-și trimită titanii,
Cununi de flori și vergele de alun,
Să ne veghieze anii.
duminică, 10 noiembrie 2013
Noi valsam
Fiind întrebat cui aparțin,
Am răspuns că la origini sunt ateu;
Dar m-a câștigat pe deplin,
La sortile destinului,
Reflexia în oglindă a ceea ce
reprezint eu.
Dar nu aș fi mare lucru,
- Mă reconsider și spun că-s
chiar mic -
Uneori fără tine, alteori fără
scrupul,
Deseori mă pierd în nimic.
Acum că am adus vorba la
tine,
Mi-aș dori să o iau înapoi,
De șolduri te apuc, să știi că mă
țin bine,
Un întreg, adică noi doi.
E din nou dimineață.
O nouă noapte pierdută dar cu
amintiri câștigate;
Ceva plutește-n aer și e multă.
O fi un vis, o fi o dorință , o fi
neputiinta,
Sau toate cele mai sus menționate
Dar de te-aș putea strânge în
brațe,
Ți-aș fi precum un scut
împotriva fricii,
Îmbrăcăminte prinsă cu capse,
O surpriză prevestită de indicii.
marți, 5 noiembrie 2013
Interferente in drumul spre infern
Un prizonier de categorie înaltă,
De departe cel mai stigmatizat,
A oprit să miroase-n a noastră haltă,
Parfum de crin alunecând pe spinare,
Ce ajută la cauterizat.
E rana ce nu o curăță focul,
Poate decât cel din infern,
Cu toate că înroșește locul,
Sub greutatea roților de tren.
E debaraua cu arhaic
Și încărcătură neo,
În inimă se cere trainic,
Iar în gândul meu:
"Nihil sine Deo."
De departe cel mai stigmatizat,
A oprit să miroase-n a noastră haltă,
Parfum de crin alunecând pe spinare,
Ce ajută la cauterizat.
E rana ce nu o curăță focul,
Poate decât cel din infern,
Cu toate că înroșește locul,
Sub greutatea roților de tren.
E debaraua cu arhaic
Și încărcătură neo,
În inimă se cere trainic,
Iar în gândul meu:
"Nihil sine Deo."
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
Dorinta foii de hartie
Pe cât de vechi este copacul,
De atunci i-e chinuită soarta;
Speriată de Necuratul,
Copacul și-a trimis în lume nepoata.
Curată, pură, neatinsă,
Poți s-o îndrăgești, sau, eventual s-o asuprești;
Dorința foii este să fie scrisă,
Toate depind de omul care ești.
Nenumărate căi și felurite,
De alegi să o mâzgălești, o necinstești;
Dar de sunt bine mânuite
Cuvintele, vor mari omul care ești.
Dorința de sacrificiu, i-o citești pe buze;
O sfâșii , neatent tu greșești.
Doar nimeni și cu celelalte muze,
Povestindu-i despre ele, astfel o fericești.
De atunci i-e chinuită soarta;
Speriată de Necuratul,
Copacul și-a trimis în lume nepoata.
Curată, pură, neatinsă,
Poți s-o îndrăgești, sau, eventual s-o asuprești;
Dorința foii este să fie scrisă,
Toate depind de omul care ești.
Nenumărate căi și felurite,
De alegi să o mâzgălești, o necinstești;
Dar de sunt bine mânuite
Cuvintele, vor mari omul care ești.
Dorința de sacrificiu, i-o citești pe buze;
O sfâșii , neatent tu greșești.
Doar nimeni și cu celelalte muze,
Povestindu-i despre ele, astfel o fericești.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)