Ziua in care copilul a tacut

 Un nou născut nu simte mare lucru,
 Doar ale lui nevoi de mic copil;
 Și arde-n el un foc teribil,
 Martor îți stă omul fără scrupul.

 Dimensiunea lui pare chinuitoare,
 Crunt e universul paralel;
 Căci el vorbește dinainte de a sta în picioare,
 Dar tu nu-l înțelegi, ești prea tembel.

 Și-ți spune cum ar vrea să crească,
 Sub al cuvintelor umbrar,
 El are un țel, nu trebuie să-l găsească,
 În lumea lui nu încape loc de dar.

 Prea trainic îi este avântul,
 Și mai mare estuarul,
 Pregătit să sară-n mare,
 Curaj nu-i, el pur și simplu are.

 Dar ca orice maică înlăcrimată,
 Și pe el durerea mi-l strânge;
 Ca pruncul ei nu va mai fi vreodată,
 În mâini destinul i se frânge.

 Cu sânge rece, maica sfâșiată,
 Regretă c-a născut;
 Chipul lui va fi pe frunza toată,
 Iar gândul ei, la ziua în care copilul a tăcut.